Category Archives: PD

Deconstructing Vlad Plahotniuc’s article in the Wall Street Journal

An article published in the WSJ opinion section on 27 December, 2017, signed by the head of Moldova’s ruling Democratic Party Vlad Plahotniuc proclaimed that Moldova needs the West’s help against an aggressive Russia, but a closer scrutiny of Plahotniuc’s record reveals that his anti-Russian rhetoric is nothing more than a political strategy aimed at gaining domestic legitimacy and foreign support for his increasingly anti-democratic regime. This becomes all the more clear once we put Mr. P’s WSJ statements into actual context.

Mr. P: “Moldova is dependent on Russian energy. We are seeking to diversify and hope to integrate with the European gas and electricity markets via Romania by end of next year.”

–    On 1 April 2017, following an internationally monitored procurement procedure,  Moldova’s state owned Energocom (controlled by Plahotniuc’s government) signed a one-year contract to import electricity from Ukraine. Two months later, Moldovan side (read Plahotniuc)surprised its western partners by deciding to modify the contract in favor of the Russian state owned power plant in the separatist region of Transnistria, which fails to pay for the Russian gas it uses to produce the electricity it sells to Moldova, having accrued an over 6 billion USD debt, officially accumulating on the books of the Moldovan state owned gas company. Thus, Plahotniuc is increasing Moldova’s strategic dependence on Russia, instead of reducing it by acquiring electricity from Ukraine.

–       Moreover, after the Annexation of Crimea and during the War in Donbas, in November 2014 then Deputy Prime Minister, Minister of Economy Andrian Candu, now Parliament Speaker and Plahotniuc’s closest protégé was eager to offer Russian investors concessions or have them privatize strategic Moldovan infrastructure assets such as the energy grid, national railway, state  telecom company, which only proves that, when it comes to making money, the Democratic Party and Plahotniuc totally disregard the Russian threat to Moldova and the region.                      

Mr. P: “Between 2011 and 2014, Russian-backed interest groups manipulated Moldova’s banking system to launder more than $20 billion.”

–          Plahotniuc has held enormous sway over the Moldovan justice system and banking sector. During that timeframe, he controlled a large stake in one of the banks involved in money laundering. He also controlled the prosecutor general. Needless to say, such a large scale laundering operation would not have been possible without his blessing. Similarly, Plahotniuc fails to mention the billion dollars stolen from Moldovan banks under his watch and the failure to prosecute the main fraudster – Ilan Shor, as identified in an independent Western financial forensic investigation.

–          Moreover, it was none other than the current Justice Minister Alexandru Tanase who back in 2010, as a legislator, promoted the amendment that created the necessary conditions for the $20 billion Laundromat by eliminating the 3% state tax in cases of property disputes, replacing it with a ceiling of about 1500 EUR for physical  persons and 3000 EUR for legal persons. Without this crucial amendment, the launderings of $20 billion would have cost 0.6 billion, making it a much less attractive undertaking, even without adding all the presumed bribes offered to the judges and other accomplices in this vast criminal enterprise.       

Mr. P: “Given that a significant percentage of Moldova’s population is exposed to Russian-controlled media, propaganda and the anxiety it stirs are among the biggest threats we face.”

–          Plahotniuc owns the rebroadcasting rights to the first Russian federal TV channel – Perviy Kanal – the most influential Kremlin propaganda tool. Moldova’s Broadcasting Regulator controlled by Plahotniuc offered an associate of pro-Russian president Igor Dodon a license to rebroadcast the second Russian federal channel – the nefarious NTV. For a decade now, Plahotniuc has been making a fortune off Russian TV propaganda in Moldova.

Mr. P: “We need the West to invest in an independent media market.”

–        Plahotniuc’s political and administrative machine has been harassing and obstructing independent media, including those funded by Western donors. The six months delay in issuing TV8 a license is a case in point. It is largely because of Plahotniuc’s actions that Moldova dropped four positions in the Reporters without Borders 2017 Press Freedom Index.        

Mr. P: “Unfortunately, powerful political forces, including our pro-Russia president, Igor Dodon, are sympathetic to Moscow’s narrative.”

–        Plahotniuc’s media empire played a major role in the election of pro-Russian president Igor Dodon. Dodon’s fellow Socialists, in turn, offered Plahotniuc a life vest by supporting the highly controversial introduction of the mixed electoral system that gives Plahotniuc a chance to hold onto power after the next election, as his party risked not passing the 6% threshold under the previous proportional party list system.  

Mr. P: “Moldova is a proud multiethnic state, devoted to reform and democracy.”

–         In the last two years, Moldova has been suffering from clear democratic backsliding, as reflected in the worsening of the country’s Freedom House Democracy Score. Similarly, Moldova has fallen in the Economist Intelligence Unit’s Democracy Index. Democratic Party’s ongoing attack on local public administration and intimation on mayors, aimed at forcing them to join the ruling party is particularly damaging to local democracy. After orchestrating a hostile takeover against the democratically elected Chisinau municipal administration, now the second largest city Balti is undergoing a similar scenario.  

 

Shevcuk_Tank

Former Transnistrian Separatist Leader Finds Refuge in Moldova Thanks to Plahotniuc.

 

 

 

 

 

           

Advertisements

Cui Servește Lansarea Unui Nou Partid Unionist?

Din cele 31 de partide active din Republica Moldova, patru se declara unioniste (Partidul Liberal, Partidul Liberal Reformator, Partidul Național Liberal și Partidul Dreapta), ce reprezintă cca 13%. Printr-o coincidentă, media scorului electoral al Partidului Liberal la ultimile patru scrutine parlamentare a constituit cca 12%, iar celelalte partide au acumulat împreună în medie 1%. Însa, nu putem afirma că numărul suținătorilor cauzei unioniste este de doar 13%. Deoarece mai sunt încă cel puțin alte șase partide în care există, într-o măsura mai mare sau mai mică, un curent unionist (Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Platfroma Demnitate și Adevar, Partidul Liberal Democrat, Partidul Popular European, Partidul Acţiunea Democratică, Partidul Mişcarea Populară Antimafie). Pâna și Partidul Democrat are  personalități care împărtășesc viziuni unioniste (Monica Babuc). Astfel, nu putem cunoaște numărul exact al adepților acestui curent politic, dar conform sondajelor, aproape 20% ar vota în favoarea unirii cu România într-un eventual referendum.  Cert este că unionismul reprezintă un fenomen politic pe cât de complex pe atât de definitoriu pentru sistemul politic din Republica Moldova.

Totuși, în contextul celor expuse anterior, care ar fi rostul unui nou partid unionist? Ei bine, răspunsul îl vedem clar și răspicat  în sondaje. Partidul Liberal, în pofida aflării la guvernare, atât la nivel central cât și la nivel local (în Chișinău), sau probabil datorită acestui fapt, a căzut sub 2% în preferințele alegătorilor, mult sub pragul electoral de 6%. Niciunul din celelalte trei partide unioniste nu pare să aibă vreo șansă de a înclocui PL-ul. Apoi, după tradiția politică din spațiul Pruto-Nistrean, partidele se reincarnează cam o dată la zece ani. Stânga politică, după ce a fost dominată mai bine de un deceniu de Comuniști, a trecut printr-o metamorfoză care a transferat electoratul lor la Socialiști. Partidele de centru dreapta PAS și PPDA preiau bazinul electoral al PLDM-ului și al PL-ului. Sondajele demonstrează că susținătorii PL-ului au drept a doua opțiuniunea de vot Partidul Acțiune și Solidaritate, urmat de PD și PPDA. Totuși, de ce ar trebui adepții cauzei uninirii să susțină partide care nu se definesc drept 100% unioniste? Răspunsul devine evident dacă analizăm la rece parcursul istoric al partidelor unioniste de la 1990 încoace.

Frontul Popular a pierdut ocazia istorică de a înfăptui unirea, fiind ulterior măcinat de lupte politice interne. Partidul Popular Creștin Democrat, în mod surprinzător, a devenit peste noapte un vasal al inamicului său politic – PCRM. Astăzi, Partidul Liberal continuă să fie un satelit fidel al Partidului Democrat, lucru ce a contribuit, exact ca și în cazul predecesorului său PPCD, la pierderea credibilității și scăderea drastică a raiting-ului electoral. Însă, spre deosebire de cazul PPCD, electoratul căruia a fost preluat de PL, care se afla atunci într-o opoziție intransigentă față de PCRM; acum dimpotrivă se  încearcă transferarea electoratului PL către un partid nou, însă la fel de loial liderului PD Vlad Plahotniuc. Decizia lansării unui proiect politic nou vine în urma încercărilor eșuate ale lui Anatol Șalaru de a prelua conducerea PL-ului.  Substituirea lui Ghimpu cu Șalaru ar fi implicat costuri minime, dar anterior Mihai Ghimpu nu s-a înduplecat să ofere poziția de lider al partidului nici propriului nepot Dorin Chirtoacă, perpetuând astfel tradiția politică moldovenească – „Eu te-am creat, eu te distrug”.

Șalaru mizează pe notorietatea sa în rândul alegătorilor unioniști, însă asocierea sa cu Partidul Democrat ar putea să-l coste scump. PL-ul a intrat demult în vasalitatea Democratilor fără careva reticențe din partea lui Șalaru. Mai mult decât atât, experiența lui Șalaru din executiv în calitate de Ministru al Transporturilor și apoi al Apărării nu este nici pe departe una exemplară, iar scandalurile legate de Calea Ferată, Air Moldova, vânzări și achiziții în armata națională s-au ținut lanț. Șalaru s-a remarcat printr-o retorică pro-occidentală, cu toate acestea deschiderea biroului de legatura al NATO la Chișinău a fost tergiversat mai bine de doi ani. Evident, Șalaru nu a avut suficientă influență pentru a accelera procesul, căci acordul pentru deschiderea biroului NATO trebuia semant de Premierul Pavel Filip. La fel s-a întâmplat și în cazul deciziei Curții Constuționale privind recunoașterea limbii Române drept limbă de stat. Sesizarea depusă de Ana Guțu, căreia i s-au alăturat peste jumătate de an foștii colegi din Partidu Liberal, nu ar fi avut sorți de izbândă fără acordul tacit al Democraților, având în vedere influența lui Plahotniuc asupra Curții Constituționale conduse de Alexandru Tanase. Acesta din urmă fiind un alt potențial candidat la conducerea unui nou partid de drepta, fiind, probabil, asul din mânecă al lui Plahotniuc în cazul în care Șalaru eșuează. După demiterea sa din postul de ministru al apărării, Șalaru a comparat cuplul Roşca-Voronin cu noul cuplu politic Ghimpu-Dodon, însă demiterea sa, mediatizată pe larg de posturile lui Plahotniuc, nu putea avea loc fără acordul liderului PD. Demiterea lui Șalaru poate fi interpretată atât ca un prim pas în strategia de constituire a noului partid, dar în același timp și ca o favorare a lui Plahotniuc față de președintele nou ales Igor Dodon și pietenii săi din Rusia.

salaru

Deci, istoria politică recentă a Republicii Moldova demostrează că un partid care se declară unionist nu poate obține mai mult de 10-12% din voturi, fiind sortit să devină, mai devreme sau mai târziu, un satelit al unui partid mai puternic, adesea cu viziuni diametral opuse. Politicienii care se declară unioniști devin inevitabil pioni ai unor interese obscure, iar cauza națională devine un văl pentru a ascunde fariseismul lor. Prin urmare, facând un calcul rațional, un alegător care simte și trăiește româneste ar beneficia mai mult dacă ar susține un partid cu șanse reale de a influența decisiv viitorul politic al țării. Unionismul, fără a fi un element definitoriu, dar constituind o aripă ideologică importantă, ar putea influenta decisiv poziția unui asemenea partidului și, prin urmare, viitorul țării. Nu putem afirma același lucru despre un partid plafonat la 12%.

Experiența ultimilor 25 de ani ne demonstrează că un nou partid uninonist nu va contribui la propășirea idealurilor naționale, ci, mai devreme sau mai târziu, își va discredita cauza prin matrapazlâcuri și trădări. Mai mult decât atât, va întări pozițiile partidelor de stânga pro-ruse prin diminuarea coeziunii partidelor de dreapta. În plus, dacă pragul electoral de 6% nu va fi modificat, un nou partid unionist riscă să nu acceadă în parlament, astfel oferind, în urma redistribuirii voturilor, câteva mandate partidelor pro-ruse. Iar în cazul introducerii sistemului electoral mixt, un partid unionist ar avea cele mai mici șanse de succes în circumsciptii uninominale. Iată de ce un eventual vot al Liberalilor pentru modificării sistemului electoral ar fi nu doar un cui final în propriul sicriu politic, dar și o mare defavoare eventualului succesor.

În concluzie,  oricât de paradoxal nu ar părea, afilierea electoratului unionist la partide mai mari decât un nou partid unionist, ar contribui nu doar la sporirea coeziunii segmentului politic de dreapta, dar ar oferi și o reprezentare mai eficace a aspirațiilor pe care le nutresc de o viață cei cu inima Română. Evident, atât timp cât avem alegeri democratice, cetățenii sunt liberi să voteze partidul care consideră ei că le reprezintă cel mai bine interesele cotidiene și năzuințele de viitor. Ar fi bine însă dacă această decizie importantă ar avea la bază mai mult calcul rațional și mai puțin emoții. Căci, clivajele identitare, numite în vest `identity politics`, ne fac mai vulnerabili în fața politicienilor atât de inscusiți în arta manipulării. De aceea este de datoria noastră civică să ne întrebăm: Cui servește lansarea unui nou partid unionist?

Notă: Articolul  poate fi citit și pe Adevarul.ro.