Category Archives: PD

Cui Servește Lansarea Unui Nou Partid Unionist?

Din cele 31 de partide active din Republica Moldova, patru se declara unioniste (Partidul Liberal, Partidul Liberal Reformator, Partidul Național Liberal și Partidul Dreapta), ce reprezintă cca 13%. Printr-o coincidentă, media scorului electoral al Partidului Liberal la ultimile patru scrutine parlamentare a constituit cca 12%, iar celelalte partide au acumulat împreună în medie 1%. Însa, nu putem afirma că numărul suținătorilor cauzei unioniste este de doar 13%. Deoarece mai sunt încă cel puțin alte șase partide în care există, într-o măsura mai mare sau mai mică, un curent unionist (Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Platfroma Demnitate și Adevar, Partidul Liberal Democrat, Partidul Popular European, Partidul Acţiunea Democratică, Partidul Mişcarea Populară Antimafie). Pâna și Partidul Democrat are  personalități care împărtășesc viziuni unioniste (Monica Babuc). Astfel, nu putem cunoaște numărul exact al adepților acestui curent politic, dar conform sondajelor, aproape 20% ar vota în favoarea unirii cu România într-un eventual referendum.  Cert este că unionismul reprezintă un fenomen politic pe cât de complex pe atât de definitoriu pentru sistemul politic din Republica Moldova.

Totuși, în contextul celor expuse anterior, care ar fi rostul unui nou partid unionist? Ei bine, răspunsul îl vedem clar și răspicat  în sondaje. Partidul Liberal, în pofida aflării la guvernare, atât la nivel central cât și la nivel local (în Chișinău), sau probabil datorită acestui fapt, a căzut sub 2% în preferințele alegătorilor, mult sub pragul electoral de 6%. Niciunul din celelalte trei partide unioniste nu pare să aibă vreo șansă de a înclocui PL-ul. Apoi, după tradiția politică din spațiul Pruto-Nistrean, partidele se reincarnează cam o dată la zece ani. Stânga politică, după ce a fost dominată mai bine de un deceniu de Comuniști, a trecut printr-o metamorfoză care a transferat electoratul lor la Socialiști. Partidele de centru dreapta PAS și PPDA preiau bazinul electoral al PLDM-ului și al PL-ului. Sondajele demonstrează că susținătorii PL-ului au drept a doua opțiuniunea de vot Partidul Acțiune și Solidaritate, urmat de PD și PPDA. Totuși, de ce ar trebui adepții cauzei uninirii să susțină partide care nu se definesc drept 100% unioniste? Răspunsul devine evident dacă analizăm la rece parcursul istoric al partidelor unioniste de la 1990 încoace.

Frontul Popular a pierdut ocazia istorică de a înfăptui unirea, fiind ulterior măcinat de lupte politice interne. Partidul Popular Creștin Democrat, în mod surprinzător, a devenit peste noapte un vasal al inamicului său politic – PCRM. Astăzi, Partidul Liberal continuă să fie un satelit fidel al Partidului Democrat, lucru ce a contribuit, exact ca și în cazul predecesorului său PPCD, la pierderea credibilității și scăderea drastică a raiting-ului electoral. Însă, spre deosebire de cazul PPCD, electoratul căruia a fost preluat de PL, care se afla atunci într-o opoziție intransigentă față de PCRM; acum dimpotrivă se  încearcă transferarea electoratului PL către un partid nou, însă la fel de loial liderului PD Vlad Plahotniuc. Decizia lansării unui proiect politic nou vine în urma încercărilor eșuate ale lui Anatol Șalaru de a prelua conducerea PL-ului.  Substituirea lui Ghimpu cu Șalaru ar fi implicat costuri minime, dar anterior Mihai Ghimpu nu s-a înduplecat să ofere poziția de lider al partidului nici propriului nepot Dorin Chirtoacă, perpetuând astfel tradiția politică moldovenească – „Eu te-am creat, eu te distrug”.

Șalaru mizează pe notorietatea sa în rândul alegătorilor unioniști, însă asocierea sa cu Partidul Democrat ar putea să-l coste scump. PL-ul a intrat demult în vasalitatea Democratilor fără careva reticențe din partea lui Șalaru. Mai mult decât atât, experiența lui Șalaru din executiv în calitate de Ministru al Transporturilor și apoi al Apărării nu este nici pe departe una exemplară, iar scandalurile legate de Calea Ferată, Air Moldova, vânzări și achiziții în armata națională s-au ținut lanț. Șalaru s-a remarcat printr-o retorică pro-occidentală, cu toate acestea deschiderea biroului de legatura al NATO la Chișinău a fost tergiversat mai bine de doi ani. Evident, Șalaru nu a avut suficientă influență pentru a accelera procesul, căci acordul pentru deschiderea biroului NATO trebuia semant de Premierul Pavel Filip. La fel s-a întâmplat și în cazul deciziei Curții Constuționale privind recunoașterea limbii Române drept limbă de stat. Sesizarea depusă de Ana Guțu, căreia i s-au alăturat peste jumătate de an foștii colegi din Partidu Liberal, nu ar fi avut sorți de izbândă fără acordul tacit al Democraților, având în vedere influența lui Plahotniuc asupra Curții Constituționale conduse de Alexandru Tanase. Acesta din urmă fiind un alt potențial candidat la conducerea unui nou partid de drepta, fiind, probabil, asul din mânecă al lui Plahotniuc în cazul în care Șalaru eșuează. După demiterea sa din postul de ministru al apărării, Șalaru a comparat cuplul Roşca-Voronin cu noul cuplu politic Ghimpu-Dodon, însă demiterea sa, mediatizată pe larg de posturile lui Plahotniuc, nu putea avea loc fără acordul liderului PD. Demiterea lui Șalaru poate fi interpretată atât ca un prim pas în strategia de constituire a noului partid, dar în același timp și ca o favorare a lui Plahotniuc față de președintele nou ales Igor Dodon și pietenii săi din Rusia.

salaru

Deci, istoria politică recentă a Republicii Moldova demostrează că un partid care se declară unionist nu poate obține mai mult de 10-12% din voturi, fiind sortit să devină, mai devreme sau mai târziu, un satelit al unui partid mai puternic, adesea cu viziuni diametral opuse. Politicienii care se declară unioniști devin inevitabil pioni ai unor interese obscure, iar cauza națională devine un văl pentru a ascunde fariseismul lor. Prin urmare, facând un calcul rațional, un alegător care simte și trăiește româneste ar beneficia mai mult dacă ar susține un partid cu șanse reale de a influența decisiv viitorul politic al țării. Unionismul, fără a fi un element definitoriu, dar constituind o aripă ideologică importantă, ar putea influenta decisiv poziția unui asemenea partidului și, prin urmare, viitorul țării. Nu putem afirma același lucru despre un partid plafonat la 12%.

Experiența ultimilor 25 de ani ne demonstrează că un nou partid uninonist nu va contribui la propășirea idealurilor naționale, ci, mai devreme sau mai târziu, își va discredita cauza prin matrapazlâcuri și trădări. Mai mult decât atât, va întări pozițiile partidelor de stânga pro-ruse prin diminuarea coeziunii partidelor de dreapta. În plus, dacă pragul electoral de 6% nu va fi modificat, un nou partid unionist riscă să nu acceadă în parlament, astfel oferind, în urma redistribuirii voturilor, câteva mandate partidelor pro-ruse. Iar în cazul introducerii sistemului electoral mixt, un partid unionist ar avea cele mai mici șanse de succes în circumsciptii uninominale. Iată de ce un eventual vot al Liberalilor pentru modificării sistemului electoral ar fi nu doar un cui final în propriul sicriu politic, dar și o mare defavoare eventualului succesor.

În concluzie,  oricât de paradoxal nu ar părea, afilierea electoratului unionist la partide mai mari decât un nou partid unionist, ar contribui nu doar la sporirea coeziunii segmentului politic de dreapta, dar ar oferi și o reprezentare mai eficace a aspirațiilor pe care le nutresc de o viață cei cu inima Română. Evident, atât timp cât avem alegeri democratice, cetățenii sunt liberi să voteze partidul care consideră ei că le reprezintă cel mai bine interesele cotidiene și năzuințele de viitor. Ar fi bine însă dacă această decizie importantă ar avea la bază mai mult calcul rațional și mai puțin emoții. Căci, clivajele identitare, numite în vest `identity politics`, ne fac mai vulnerabili în fața politicienilor atât de inscusiți în arta manipulării. De aceea este de datoria noastră civică să ne întrebăm: Cui servește lansarea unui nou partid unionist?

Notă: Articolul  poate fi citit și pe Adevarul.ro.

 

Party Funding – the Root of all Evil?

Moldovan political parties have presented their half year financial reports to the Central Electoral Commission. There is tremendous variation among the leading parties in terms of their wealth and donor base. According to the data, unsurprisingly, the ruling Democratic party is the wealthiest, having raised over 15.8 million MLD ($790,000) in the first half of 2016 alone.  The bulk of donations came from party members – 13 million MDL ($660,000), other donors – 1.8 million MLD, and only 749632 MDL from membership fees. With 990 donors, the democrats have the largest donor pool and, surprisingly, neither Plahotniuc nor any other prominent party leaders are among the donors, at least not officially. The biggest donor is businessman and former head of Internal Security and Anti-Corruption (sic!) unit of the Interior Ministry, Vladimir Maiduc, who donated 500,000 MDL ($25,000), which is more than 8 years worth of average monthly salaries. Yet, more importantly, Democrats spend a whopping 12 million MDL ($600,000) on a single service contract with the famous American consultancy Podesta Group. One of its founders, John Podesta, is now the Chairman of the 2016 Hillary Clinton presidential campaign. Thus, Plahotniuc is making an investment into future access to the White House, betting that Clinton would win.

Here is how the other parties are doing. PSRM has the second largest war-chest and, in true socialist fashion, all 21 donors donated 5000 MDL each. Statistically it is highly unlikely for such a coincidence to occur without a prior agreement on a fixed donation from a certain group of people. In this context, the impressive amount collected from membership fees also becomes questionable. Similarly, Out Party (PN) led by Renato Usatii did a suspiciously good job in collecting membership fees, particularly as the party had just one donor (lawyer Igor Pohilă) casually donating 400,000 MDL – which amounts to 80 average monthly salaries in Moldova. As a result PN has by far the largest average donation size. Communists are a far cry from their glory days, but fare relatively well, all things considered.  Liberal Democrats are in a tailspin in terms of funding, just as they are in terms of opinion polls. Liberals have rather modest revenues, despite being in power, yet party leader Mihai Ghimpu seems to be doing very well as he alone donated about 200,000 MLD to the party. Leanca’a party finds itself at the bottom of the list with just ten donors and a little over $2500 of total income. This may have served as extra motivation for the party to renounce their role as opposition and join the ruling coalition. Finally, the two newest parties on the block, understandably, do not have much to show for. Yet, if PAS can be excused as it only started collecting donations from the public after the CEC reporting deadline, PDA’s lack of any funding is somewhat suspicious.

New_Bitmap_Image (1)

Curiously, Democrats are going to get about 7 million MDL from the state budget as a result of the law passed last year, which introduces public funding for political parties. Yet, the Podesta contract alone is almost twice as expensive as the amount the party is going to receive from the taxpayer. It makes you wonder, does the party really need public funding? Furthermore, are the goals of public funding for political parties (less dependence on private donations) going to be achieved? Well, less wealthy parties are clearly going to benefit. Ironically, as public funding is based on local and parliamentary elections, the almost defunct PLDM will get the lion’s share – 8 million MDL, PSRM – 7 million, PD – 7 million, PCRM – 5 million and PL – 4. Here is a comprehensive report by Promo-Lex on ‘Strategies, practices and tools for financing political parties in Moldova.’

To add insult to injury, no major political party, other than Maia Sandu’s Action and Solidarity Party, even has a call for donations with appropriate bank account information on the website. This is very telling, isn’t it!? Either parties feel uncomfortable asking for donations from citizens, many of whom live in abject poverty, especially in light of the incredibly low public trust in political parties or, more likely, parties feel content with their current process of funding, whereby just one or a handful of donors keeps the party running. Hence, if Moldovans want parties to be more independent and responsive to the voters’ needs, we should  donate, no matter how little, to any party we trust with our money. Otherwise, parties we do not trust will keep on deciding where our hard earned money should go or, even worse, keep stealing shamelessly from the public leaving the voters with nothing but false hope.

150507125709-1-billion-money-bag-780x439

PS: On August 4, Action and Solidarity Party published their income and spending for the month of July, which is when they started collecting donations and membership fees. This kind of transparency is unprecedented for Moldova.